Autentificare


Conectare cu Facebook
cont nou?
parola uitata?

Proiectul EIS-ALP sustine intreprinderile de economie sociala!

Scris de: REPER21


Echipa proiectului EIS-ALP a organizat cea de-a treia intalnire a proiectului intr-o unitate de economie sociala administrata de Fundatia O’Seculo din Estoril, Portugalia.

EIS-ALP este un proiect Societal ce utilizeaza metoda de management responsabil dezvoltata de Asociatia REPER21 pentru a include masuri concrete de responsabilitate sociala pe parcursul intregului ciclu de viata al proiectului. Prin proiectul EIS-ALP, 11 organizatii din 5 tari europene isi propun sa identifice care sunt competentele cheie pe care un educator din sistemul penitenciar trebuie sa le detina pentru a fi capabil sa creeze un mediu pozitiv de invatare. Pe baza profilului identificat, se va dezvolta un program modular de pregatire a educatorilor pentru munca in sistemul corectional.

Cea de-a treia intalnire din cadrul proiectului s-a desfasurat la sediul fundatiei O'Seculo din Estoril, iar pe toata durata acestei activitati (27-30 ianuarie 2015) membrii echipei de proiect au fost gazduiti in unitatea de cazare a fundatiei si au luat masa in restaurantul gestionat de aceeasi organizatie. De asemenea, partenerul local din Lisabona - IPS (Innovative Prison Systems) - a incheiat cu Fundatia O’Seculo un acord de colaborare in vederea organizarii tuturor evenimentelor si intalnirilor de proiect ale organizatiei in unitatea administrata de fundatie.

Fundatia O’Seculo a fost infiintata in anul 1998 si are ca misiune promovarea si contribuirea la cresterea conditiilor si oportunitatilor care fac posibila dezvoltarea socio-culturala a copiilor si asistenta sociala a varstnicilor si persoanelor defavorizate sau cu risc social.

Sprijinul copiilor in pericol si ajutorul oferit varstnicilor si persoanelor defavorizate fac parte din activitatea zilnica si permanenta a fundatiei. O'Seculo activeaza in 15 arii sociale diferite, gestionand: adaposturi pentru copii, tineri si batrani in pericol - "Casa do Mar" (Casa Marii) si "Casa don Conchas" (Casa Scoicii); locuinte pentru dezvoltarea deprinderilor de autonomizare- "As Casas da Ponte" (Casele din Ponte), centrul pentru copii de cresa si prescolari "O Seculo dos Pequenos” (Secolul Micutilor), centrul de activitati de timp liber "Mudar o Futuro" ( Schimba viitorul), PIEF-ul (Programul integrat de Educare si Formare), un magazin social, o cantina sociala, un serviciu de sprijin la domiciliu, centrul de adapost de urgenta care gazduieste persoanele cu risc, centrul de ajutor familial si adapost parental - "Relógio de Areia” ( Ceasul de Nisip), firmele de insertie social-profesionala "Alba" si "Fenix".

Zilnic, o medie 400 de copii, tineri si varstnici beneficiaza de serviciile fundatiei, iar anual inca 800 de persoane beneficiaza de taberele de vacanta si alte initiative.

Fundatia utilizeaza in centrele sale becuri economice si surse de energie regenerabila si are un sistem de rationalizare a mancarii in vederea evitarii risipei, iar in prezent lucreaza la dezvoltarea politicii de responsabilitate sociala.

 

Articol realizat cu sprijinul Danei Gheorghe, traducator portugheza-romana.

 


 

Proiectul EIS ALP - „European Induction Support for Adult Learning Professionals to the Correctional Criminal Justice System” este finantat prin programul Grundtvig „Parteneriate pentru Invatare” si se deruleaza in perioada Octombrie 2013- Septembrie 2015. Partenerii proiectului sunt: CPIP (Centrul Pentru Promovarea Invatarii Permanente), CFSO - Penitenciarul Arad, REPER21, EPEA (European Prison Education Association, Malta), CCF (Corradino Correctional Facility, Malta), IPS (IT Solutions and Consulting, Portugalia), ANJAF (National Association for Family Action , Portugalia), PRO-ECO (Slovenia), CIK Trebnje (Slovenia), USER VOICE (Marea Britanie) si LIFE (Learning Initiatives for Employment CIC, Marea Britanie).

Pentru a afla mai multe despre proiectul EIS-ALP vă invităm să citiţi articolul EIS-ALP – un proiect social & societal de educatie in penitenciare şi să consultaţi broşura de prezentare.






Termeni si Conditii    Contact

Reper 21


Un proiect al Asociatiei REPER21 © 2010

License

Except where otherwise noted, content on this site is licensed under a
Creative Commons Attribution 4.0 International license.

Gazduit de HostX.ro