Autentificare


Conectare cu Facebook
cont nou?
parola uitata?

Armonie, pur si simplu, armonie



 

 

( SE POATE, de la EU la NOI )

 

Daca  “ armonia “ ar avea un superlativ, l-as folosi pentru a descrie ce am simtit la seminarul  “HARMONY - Masuri inovative de armonizare a vietii  profesionale  cu cea de familie “, desfasurat la Bucuresti pe parcursul a 4 zile.  Cum armonia inseamna potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg, chiar asta au reusit sa realizeze organizatorii, impreuna cu invitatii, fie ei traineri sau participanti.  Nu au existat aceste  limitari, spatial creat a fost cel al unei comunicari extrem de deschise si inovative.

Mi – am dat seama cat de inventiva poate fi societatea civila, cand  doreste sa gaseasca solutii cu adevarat viabile, la una dintre problemele sociale cele mai arzatoare.  Gandul ma duce la un viitor in care femeile vor realiza  armonizarea vietii de familie cu cea profesionala, iar copiii lor, copiii nostri vor creste mai frumos. Ce poate fi mai frumos decat armonia ? Ea incepe cu mediul familial, in care se formeaza copiii, continua cu cel profesional, urmand in mod firesc cel social.  Si cine nu isi doreste armonia in viata sociala, intelepciunea guvernantilor, a mediului cu care interactioneaza zilnic si care il inflenteaza ? Ei bine,  la acest seminar, inovatia a constat in constientizarea modului ca fiecare dintre noi este creatorul propriei armonii, contribuind prin asta la armonia intregului. S-a depasit cu mult tematica propusa,  s-a creat acel context special de “ SE POATE “.

Povestea lui  “ SE POATE “,  a inceput-o doamna Luminita Oprea, autoarea  primei carti de CSR (responsabilitate sociala corporatista ),  specialista in managementul reputatiei.  Domnia sa a fost luminita care a deschis inimile participantilor.  Prin forta cuvintelor sale  a creat in fiecare dintre noi podul nostru catre noi insine,  spre armonia lui “ SE POATE “ individual, cu influenta majora asupra lui “ SE POATE “  social.

Mi-am  imaginat  impactul pe care il are domnia sa la nivelul corporatiilor,  prin formarea liderilor care vor vrea sa construiasca “ capitalismul moral “.  M-am bucurat pentru jurnalistii care vor avea parte de formarea  profesionala sub indrumarea dansei, de impactul asupra socialului pe care il vor avea acesti jurnalisti.

Mi-am confirmat predictiile asupra viitorului, facute de Alvin Toffler  privind cresterea rolului societatii civile, a dialogului social in luarea deciziilor, a valorizarii femeii.

Daca doamna Luminita Oprea a fost  cea care ne-a creat deschiderea  spre dialogul de suflet,  domnul  Valentin Mocanu, consilier al  Ministerul Muncii, ne-a confirmat ca actualul Cod al Muncii, contine toate prevederile  care permit formele de munca inovative, asa cum sunt ele propuse prin acest proiect. Deci,  “ SE POATE “. Mai este nevoie de  schimbarea mentalitatilor, prin deschiderea dialogului constructiv intre angajati si angajatori.  Exemplul cel mai bun pentru “ NU SE POATE “,  este felul in care decurge negocierea dintre patronate si sindicate. Acestea nu reusesc sa depaseasca punctul de vedere propriu, negocierea stagneaza, lucru foarte grav, care ne afecteaza pe toti.  Cauza crizei este “ deficitul de solidaritate “,  de intelegere a partilor implicate asupra armoniei, al trecerii de la EU  la NOI.  Si  acesta este ultimul lucru de care avem nevoie in actuala conjunctura, atat interna cat si internationala. Oamenii sunt cei care pot schimba lumea in bine, doar ca in sistemul public se constata o “ incremenire in proiectul “  EU “.  Deficitul fortei de munca, neadaptate la cerintele pietei, se manifesta la toate nivelurile. Trist este faptul ca ea se manifesta la nivelul cel mai inalt de decizie, care in loc de motor al dezvoltarii a cam devenit o frana, prin mentalitati invechite si  lipsa curajului in aplicarea  formelor legale existente.  Le doresc din toate inima acestor decidenti sa invete cat mai repede, ca “ NOI “  este mult, mult  mai profitabil pentru fiecare “ EU “.

Si aici intervine societatea civila, care,  prin prezentul proiect aduce  toti  decidentii interesati la o altfel de masa a negocierilor,  una constructiva, unde prin prezentarea   modelelor de buna practica, interne si internationale se deschide calea inovarii.

Modelele de buna practica vin din Italia,  prezentate de doamna Esther Paolini,  reprezentant al asociatiei “ Europe for Europe “.

Problema  conflictului dintre viata profesionala si cea de familie este prezenta in toata Europa.  In Italia rezolvarea conflictului a fost posibila prin folosirea metodelor flexibile propuse in acest proiect si a altora ca banca de ore si timpul orasului. .

Angajatorii, segmentul  social cel mai dinamic, confruntandu-se  sever cu cererile pietei au gasit si alte metode inovative. Un exemplu este cel al tezei de licenta, cu aplicatie practica, finantata de catre angajator,  prin care  castiga amandoi, angajatorul si studentul, facand astfel trecerea de la “ EU “ la “ NOI “.

Doamna Alice Nastase Buciuta, autor reputat, redactor la revista Tango, a deschis prin propria poveste calea  marturisirii povestilor femeilor prezente. Si ce  mai minune de povesti inspirationale a fost !

Pentru doamna Alice intelesul simplu al iubiri  este libertatea, atat cea acordata parterului, cat si cea personala. Iubirea este un joc al celor puternici,  care in iubire nu se multumesc cu jumatati de masura.  Ne –a marturisit ca miracolul de a fi mama a luat-o pe nepregatite.  Pentru primii doi copii,  a sacrificat viata personala, celei profesionale.  La nasterea celui de al treilea copil,  dintr-o noua si mare iubire au decis impreuna schimbarea,  prin  primatul acordat vietii private. Si au inceput sa isi faca programul de lucru de asa natura, incat sa fie   tot timpul cu copiii. Mezina familiei o insoteste pe doamna Alice la serviciu, ceea ce are un impact deosebit de pozitiv asupra vietii profesionale.

Acelasi lucru il face si doamna Ariela Petreanu, actrita la PROTV, pe care copilul o insoteste pe platouri de la varsta  de 2 saptamani. Doamna Ariela a ales calea naturala de alaptare a copilului la san.

Ce facem insa cu marea masa a femeilor care fac o munca repetitiva, munca care nu le  permite sa  aiba copilul langa ele ? O gradinita buna costa mai mult decat salariul , iar locurile in gradinitele de stat sunt mult sub necesar.  Natalitatea scade continuu, desi lucrul cel mai frumos pentru o mama este natalitatea. De aceea este nevoie de masuri de solidaritate, realizate prin acel atat de frumos “ NOI “ (Doamna Ingrid Munteanu – vicepresedinte sindicat ). Studiile efectuate pe marile companii, ca “ Cisco Systems “ arata cum un angajat multumit este un  mare castig pentru angajator.  Din propria experienta de ong-ist,  doamna  Doamna Victoria Guta considera mediul ong ca unul favorabil timpului de lucru flexibil si muncii in echipa. Din propria  experienta stie cit de mult simt  copiii lipsa mamelor.  Solutii exista, depinde de noi sa ne schimbam mentalitatile, sa eliminam pe  “ NU SE POATE “.

Doamna Tanya Solomitchi, venita din Republica Moldova, specialista in design interior, ne spune cat de mult te pot imbogati in devenirea ta povestile adevarate, asa cum sunt si cele ascultate azi.  Povestea domniei sale este cea a unui om extrem de iscoditor, care, precum Einstein, punea mereu intrrebari despre felul in care se petrec lucrurile.  La 15 ani, preda unor femei de peste 45 de ani. Am simtit ca domnia sa are, asa cum spune,  o stare de fericire care vine din interior, nu din cumpararea distractiilor.

Doamna Sorina Marin, cu o experienta deosebita in domeniul administratiei publice, ne impartaseste concluziile privind propriile sale analize asupra mediului economic. Este necesara dezvoltarea mediului de afaceri, pentru dezvoltara de ansamblu,  doar astfel copiii nostri isi vor gasi locuri de munca in care sa se regaseasca.

Doamna psihoterapeut Petruta Gheorghe prezinta un studiu, dedicat femeilor care muncesc. Apare conceptual de “ mama suficient de buna “, acea mama care stie sa dea libertate copilului sau. Domnia sa subliniaza faptul ca  prima indatorire este fata de noi insine, este cea de a gasi calea spre armonia interioara. Influenta pozitiva asupra copiilor va fi maxima,  starea de bine a parintilor se transmite copiilor.  Calitatea orelor petrecute cu copiii va transmite acestora increderea in ei, intr-o masura mult mai mare decat o pot face oricate elemente materiale.

Domnul avocat Dan Radu, care a detinut functii de conducere in Ministerul Muncii ne reconfirma ca “ SE POATE “,  depinde doar de mentalitatea si curajul decidentilor in aplicarea legii.  Domnia sa raspunde la intrebarilor punctuale ale participantilor, dand dovada de  o mare concizie, confirmand faptul de a fi castigat toate procesele pe legislatia muncii. Ne invita sa participam la orice decizie publica, care ne afecteaza, in intervalul de 30 de zile, in care este prezenta o propunere legislative, pe situl institutiei publice.

Cum era firesc, armonia a   ceea ce s-a intamplat a fost transmisa prin doamna Luminita Oprea : nevoia de a fi iubit presupune iubirea iubirea de sine, pentru ca daca EU  nu ma iubesc  nu pot sa dau mai departe iubirea, spre NOI. Cei prezenti sunt agenti ai schimbarii,  adusi de acumularile personale. Fiecare om are un talent personal, a carui descoperire ne poate aduce bucuria maxima de viata.  Diferenta intre oameni este ceea ce alegem sa facem. Si cu cat ne apropiem mai mult de firea noastra, cu atat devenim mai autentici.  La cursurile pe care le preda domnia sa, prima intrebare pentru cursanti este despre visul de viata ? Si ma intreb cum ar fi daca aceasta intrebare fundamentala,  am invata sa  o punem de la cea mai mica varsta.

Unul dintre visurile mele este cel de a impartasi cu ceilalti lucrurile frumoase care mi se intampla. De aceea  a aparut acest articol.

O credinta a mea este ca educatia, informatia si intuitia constituie motorul dezvoltarii.

Organizatorii seminarului fac parte din categoria oamenilor careau invatat a  folosi cu cel mai mare folos banii europeni,  demonstrand ca SE POATE crea in mod inovativ armonia lui EU,  cu consecinta armoniei lui NOI.  Acum depinde de fiecare EU cat de mare poate sa ajunga NOI.

Va invit sa vizitati situl proiectului, al participantilor, sa va inspirati, sa cereti, sa participati, sa contribuiti cu talentul  pe care l-am primit fiecare.

 

Lazar Valentina,

Presedinte asociatia “ ACTIVI PENTRU VIITOR “

 

 

Luminita Oprea  http://www.sbc.com.ro/p-30-strategul.nostru...luminita.oprea.htm

http://www.libris.ro/dezvoltarea-afacerilor/csr-vector---luminita-oprea-UJU978-973-127-433-1--p374120.html

Alvin Toffler http://www.libertatea.ro/detalii/articol/iata-10-preziceri-ale-futurologului-american-alvin-toffler-pentru-urmatorii-40-de-ani-307904.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alvin_Toffler

Ministerul Muncii  http://www.mmuncii.ro/ro/

Alice Nastase Buciuta http://alice.revistatango.ro/

Camera deputatilor  http://www.cdep.ro/

Situl proiectului  http://www.flexiwork.ro/






Termeni si Conditii    Contact

Reper 21


Un proiect al Asociatiei REPER21 © 2010

License

Except where otherwise noted, content on this site is licensed under a
Creative Commons Attribution 4.0 International license.

Gazduit de HostX.ro